Bustul Roman

Regele Decebal a avut mai multe razboaie cu romanii, care îi vor recunoaste deosebitele însusiri militare si politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius îi facea urmatorul portret elogios: "Era foarte priceput în ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil în a intinde curse, era viteaz în lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor".
Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul: "DECEBALUSPERSCORILO". Unele interpretari îl considera în limba daca, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scoryllo altele în latina ceea ce ar conduce la traducerea Decebal prin Scoryllo..
Înca din primul an de domnie, din anul 87, este confruntat cu o situatie dificila. Roma organizeaza prima campanie în inima Daciei. Împaratul Domitian, pentru a-l pedepsi pe Decebal, trimite o armata comandata de prefectul Garzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, sa traverseze Dunarea. Într-un defileu Decebal surprinde într-o capcana fortele romane. Comandantul roman cade în lupta iar Decebal duce în Muntii Orastiei prada de razboi: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a.
La un an de la aceasta victorie, în anul 88, o armata romana condusa de Tettius Iulianus ataca din nou patrunzând în Dacia prin Banat. Decebal asteapta în defilelul de la Tapae. Confruntarea se încheie cu victoria romana. Desi înfrânt de catre romani, datorita dificultatilor întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, Decebal încheie o pace avantajoasa cu împaratul Domitian în anul 89.
În schimbul unor subsidii în bani si ingineri, Decebal se recunoaste rege clientelar al Romei si continua, în urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita. Se initiaza un vast program de constructii civile si militare, îndeosebi în regiunea Muntilor Orastie. Încearca sa stabileasca relatii cu popoare si state inamice Romei.

Confruntarile dintre daci si romani au reînceput în timpul împaratului Traian. La începutul anului 101, armata romana, condusa chiar de împarat, dupa ambele pregatiri de aproape 3 ani, a atacat Dacia cu 13-14 legiuni si alte unitati auxiliare (în total c. 150.000 de soldati). La 25 martie 101 împaratul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius mentioneaza episodul în care burii germanici cu aliatii lor îi trimit lui Traian o ciuperca uriasa pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfatuiti pentru binele lor sa se întoarca la Roma. Are loc batalia de la Tapae, în vara anului 101 iar Decebal încearca sa opreasca înaintarea romana. Batalia se încheie însa cu victoria romana.
În iarna si primavara anului 102, Decebal este înfrânt în Dobrogea la Adamclisi. În toamna anului 102, Decebal este silit sa încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia sa darâme zidurile cetatilor, sa cedeze o serie de teritorii si sa renunte la orice independenta în politica externa.
Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalta, între Drobeta si Pontes, în anii 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, initiind cel de-al doilea razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrâns continuu la defensiva, Decebal se retrage în citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala: Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capâlna, Tilisca, legiunile romane încep asediul Sarmizegetusei.
În ciuda rezistentei dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. Decebal, împreuna cu câteva capetenii, reuseste sa paraseasca cetatea încercând sa continue rezistenta împotriva romanilor în interiorul tarii. Este urmarit de cavaleria romana si, în urma unei tradari, pentru a nu cadea viu în mâinile dusmanului, se sinucide.
O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul si Oltenia) a fost transformata în vara anului 106 în provincie romana. Muntenia si Sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. Dupa înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o mare si costisitoare festivitate, care a durat 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost dusi în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia pentru a evita sclavia. Detaliile celor doua conflicte, grele si sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoleriefurile de pe Columna lui Traian construita în Roma de Apolodor din Damasc(în 113) precum si monumentul triumfal de la Adamclisi, din Dobrogea.
Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac si cu aurul extras din minele de aur de la Rosia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, desi capitala coloniei este Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oras din teritoriu este Apullum (Alba Iulia), oras prin care trece aproape întreaga cantitate de aur ce ia drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni alcatuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colturi ale Europei.

Etruscii

Etruscii par sa fie destul de diferiti din multe puncte de vedere fata de alti italieni antici, iar dovezile arheologice arata ca nu vorbeau o limba indo-europeana," a spus Mountain. 'Din cauza transformarilor culturale si lingvistice, oamenii de stiinta ii vad pe etrusci ca pe o enigma." Etruscii sunt singura populatie europeana preclasica ce a fost analizata genetic pana acum. Acum doi ani, geneticienii italieni au extras ADN-ul mitocondrial din oasele a 27 de etrusci gasite in sase locuri diferite in Toscana. Cercetatorii au analizat ADN-ul mitocondrial (care se transmite pe linie materna) din cauza ca, spre deosebire de cromozomul Y care se transmite pe linie paterna, ADN-ul mitocondtrial se pastreaza mai bine si este mai usor de extras. Datele reprezinta cea mai buna colectie de ADN uman antic care exista.

Etruscii

Arta elenistica

Arta elenistică reprezintă arta greacă realizată în perioada elenismului, epocă datată în mod convenţional de la moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.C.) până la cucerirea Egiptului ptolemeic (ultimul stat elenistic independent) de către romani în anul 31 î.C. Perioada succesivă în arta bazinului mediteranian este arta romană, care s-a dezvoltat sub puternica influenţă a artei elenistice.

Afrodita, Pan şi Eros (sfârşitul secolului al II-lea î.Ch) - Muzeul arheologic naţional, Atena
Termenul "elenism", introdus de istoricul german Johann Gustav Droysen în secolul al XIX-lea (în limba germană: Hellenismus), implică o vastă arie geografică şi o îndelungată perioadă de timp, fapt din care decurge şi o mare varietate a producţiilor artistice din epoca respectivă. Arta elenistică a fost mult timp considerată decadentă în comparaţie cu "epoca de aur" a clasicismului atenian. Plinius cel Bătrân, în "Istoria Naturală" (XXXIV, 52), după ce descrie sculptura din perioada clasică, scrie: "Cessavit deinde ars" ("după aceea arta a dispărut"). Totuşi, un număr de opere ale artei greceşti dintre cele mai cunoscute, ca Venus din Milo, grupul Laocoon sau Victoria din Samothrace, aparţin tocmai acestei epoci. Noi metode istoriografice precum şi descoperiri arheologice recente au permis o apreciere mai corectă a bogăţiei artistice din era elenistică.

Arta elenistica

Arta elenistică reprezintă arta greacă realizată în perioada elenismului, epocă datată în mod convenţional de la moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.C.) până la cucerirea Egiptului ptolemeic (ultimul stat elenistic independent) de către romani în anul 31 î.C. Perioada succesivă în arta bazinului mediteranian este arta romană, care s-a dezvoltat sub puternica influenţă a artei elenistice.

Afrodita, Pan şi Eros (sfârşitul secolului al II-lea î.Ch) - Muzeul arheologic naţional, Atena
Termenul "elenism", introdus de istoricul german Johann Gustav Droysen în secolul al XIX-lea (în limba germană: Hellenismus), implică o vastă arie geografică şi o îndelungată perioadă de timp, fapt din care decurge şi o mare varietate a producţiilor artistice din epoca respectivă. Arta elenistică a fost mult timp considerată decadentă în comparaţie cu "epoca de aur" a clasicismului atenian. Plinius cel Bătrân, în "Istoria Naturală" (XXXIV, 52), după ce descrie sculptura din perioada clasică, scrie: "Cessavit deinde ars" ("după aceea arta a dispărut"). Totuşi, un număr de opere ale artei greceşti dintre cele mai cunoscute, ca Venus din Milo, grupul Laocoon sau Victoria din Samothrace, aparţin tocmai acestei epoci. Noi metode istoriografice precum şi descoperiri arheologice recente au permis o apreciere mai corectă a bogăţiei artistice din era elenistică.

Bunele Maniere



Bunele maniere sunt necesare ! Problemele de educaţie şi comportare civilizată există există în întreaga lume. Se poate deduce din experienţa fiecăruia dintre noi că o comportare civilizată depinde de bunul simţ al fiecăruia, de mediul în care se află, de cultura şi de instruirea pe care o primeşte. Buna creştere se dobândeşte în mai multe feluri: din familie, de la grădiniţă, din şcoală, din mass-media, din "exemplele negative". Ca să educi un copil trebuie ca tu însuţi să fii educat - nu mă refer la faptul de a avea studii superioare, ci la arta de a ştii să creşti un copil, la arta de a avea posibilitatea bunei sale dezvoltări, la arta de a-i călăuzi paşii spre un viitor mai bun, l arăbdarea şi calmul necesar pentru creşterea şi educarea lui. Există copii prost crescuţi proveniţi din familiile cele mai rafinate şi copii cu un comportament de invidiat proveniţi din familii modeste. Copiii sunt dispuşi să-şi imite părinţii în ceea ce fac nu în ceea ce spun. Cum să înveţi un copil să vorbească frumos când tu însuţi vorbeşti urât ? Dacă părintele nu face lucrurile pe care le pretinde copilului să fim convinşi că nu poate fi vorba de educaţie.De la vârsta cea mai fragedă copilul trebuie învăţat ce e bine şi ce e rău deci trebuie să existe o preocupare educativă permanentă. Educatoarea constituie un model important pentru cunoaşterea bunelor maniere. Educatoarea este un al doilea părinte pentru copil.Pentru a pătrunde în mintea şi inima unui copil, cea mai bună cale este să ne imaginăm că suntem de vârsta lui. Asta ne va permite să înţelegem problemele care-l frământă, să avem răbdare faţă de nevoia lui de-a pune întrebări şi să motivăm sfaturile pe care i le dăm.Familia şi grădiniţa au rolul de-a forma bunele maniere la copii. Este evident că educatoarea are rolul de a-i îndruma spre politeţe, să-i înveţe cum să se îmbrace, cum şi cui să facă cadouri, cum să vorbească, cât să vorbească etc., le dezvoltă interesul, motivaţia unei comportări civilizate.Atât educatoarea cât şi părintele sunt datori să-l convingă că toate acestea sunt importante atât pentru el cât şi pentru ceilalţi.